Dragobetele este sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie. Cum vremurile s-au schimbat, tinerii au dat uitarii pe Dragobete zis si Dragomir, Ioan Dragobete, Cap de Primavara - tanarul zeu al dragostei din panteonul mitologiei romanesti. Mentionam ca pe vremuri, aceasta sarbatoare nu era prezenta in toate regiunile tarii. Potrivit atestarilor, ea era cunoscuta in sud, mai cu seama in Oltenia.
Dragobete-Cap de primavara este una dintre sarbatorile ce prevesteste inceputul primaverii. Romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si "Logodna pasarilor", deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si isi faceau cuib. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de catre oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor, ne spune profesorul Ion Ghinoiu.
Cum se sarbatorea Dragobetele
In dimineata zilei de 24 februarie, tinerii ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate. Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!".
Nu cred ca este intamplator faptul ca tinerii ieseau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a luat nastere si expresia "Nu te-o prinde Dragobetele prin padure".
In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita "zburatorit". Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.
Din zapada netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.
Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.
Etimologia cuvantului Dragobete
Unii filologi sustin ca numele "Dragobete" provine de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag". Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice "trago" - tap (mai tarziu devenit "drago") si "bete" - picioare. Tapul simbolizand la romani fecunditatea!
Exista si ipoteza ca "Dragobetele" se traduce prin "chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales", de la cuvintele dacice "drag", ce semnifica "chip frumos", "chip de lumina" si "betel"- "casa lui Dumnezeu".
Etnograful Marcel Lutic sustine ca "Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a "Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatoare numita in spatiul slav "Glavo-Obretenia". Romanii au adaptat aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea "Dragobete".
Floarea dragostei
In lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante se apropiau, era semn ca ei se vor casatori.
Daca in unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, in altele ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica cel mort din dor de placinte, un lucru e sigur: este tanar si este protectorul dragostei si al indragostitilor.
Dragobetele este sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie. Cum vremurile s-au schimbat, tinerii au dat uitarii pe Dragobete zis si Dragomir, Ioan Dragobete, Cap de Primavara - tanarul zeu al dragostei din panteonul mitologiei romanesti. Mentionam ca pe vremuri, aceasta sarbatoare nu era prezenta in toate regiunile tarii. Potrivit atestarilor, ea era cunoscuta in sud, mai cu seama in Oltenia.
Dragobete-Cap de primavara este una dintre sarbatorile ce prevesteste inceputul primaverii. Romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si "Logodna pasarilor", deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si isi faceau cuib. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de catre oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor, ne spune profesorul Ion Ghinoiu.
Cum se sarbatorea Dragobetele
In dimineata zilei de 24 februarie, tinerii ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate. Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!".
Nu cred ca este intamplator faptul ca tinerii ieseau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a luat nastere si expresia "Nu te-o prinde Dragobetele prin padure".
In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita "zburatorit". Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.
Din zapada netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.
Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.
Etimologia cuvantului Dragobete
Unii filologi sustin ca numele "Dragobete" provine de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag". Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice "trago" - tap (mai tarziu devenit "drago") si "bete" - picioare. Tapul simbolizand la romani fecunditatea!
Exista si ipoteza ca "Dragobetele" se traduce prin "chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales", de la cuvintele dacice "drag", ce semnifica "chip frumos", "chip de lumina" si "betel"- "casa lui Dumnezeu".
Etnograful Marcel Lutic sustine ca "Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a "Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatoare numita in spatiul slav "Glavo-Obretenia". Romanii au adaptat aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea "Dragobete".
Floarea dragostei
In lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante se apropiau, era semn ca ei se vor casatori.
Daca in unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, in altele ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica cel mort din dor de placinte, un lucru e sigur: este tanar si este protectorul dragostei si al indragostitilor.
